Dat fiind angajamentul pe care mi l-am luat in fata ilfovenilor si nu numai, doresc sa ii informez pe toti cei interesati despre activitatea mea prezentand intr-un raport saptamanal amendamentele, proiectele de lege si actiunile mele in vederea unei transparente comunicari cu toti cei care sunt interesati de schimbarea pe care ne-o dorim cu toti.
Astfel, in saptamana 21 – 27 iunie 2010, actiunile mele au fost :
· Guvernul Boc a raspuns cererii mele si pregăteşte o variantă locală a taxei suplimentare pentru bănci analizată la nivel european, săptămâna viitoare urmând să aibă loc discuţii pe această temă inclusiv cu BNR. Bancherii spun că nu ştiu nimic de o asemenea iniţiativă ;
· Comisia Juridica din Senat a avizat favorabil proiectul de lege care obliga Distribuitorii de gaz natural,sa-i despagubeasca pe romanii care extind retelele de gaz din fonduri proprii ;
· Am formulat si trimis o interpelare catre Garda Financiara pe tema unor probleme sesizate de un cetatean ;
· Am formulat si trimis o interpelare catre ANCOM pe tema unei sesizari primite de la un cetatean privind un contract cu Romtelecom ;
· Am formulat o interpelare pe care am trimis-o catre Guvernul Romaniei pe tema cheltuielilor făcute de instituţiile publice, inclusiv cele de la nivel local, vor fi publicate pe internet;
- Am formulat si trimis o interpelare catre Ministerul Sanatatii si Familiei, Directia de Sanatate Publica Arad pe tema gravei erori medicale petrecute la un cabinet ginecologic din Arad ;
- Am formulat si trimis o interpelare catre Ministerul Sanatatii si Familiei, Directia de Sanatate Publica Bucuresti pe tema incidentului care a avut loc la Spitalul Grigore Alexandrescu ;
- Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, prin adresa nr.L390 din 1 iunie 2010, a fost sesizată, în vederea întocmirii raportului, cu Propunerea legislativă pentru modificarea art.1 din Legea nr.221 din 2 iunie 2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, iniţiator: Luca Raymond – senator PNL. În şedinţa din 22 iunie 2010, Comisia juridică a analizat propunerea legislativă şi a hotărât, cu unanimitate de voturi, să adopte raport favorabil cu amendamentele cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezentul raport ;
- Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, prin adresa nr.L359 din 26 mai 2010, a fost sesizată, în vederea întocmirii raportului, cu Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii Locuinţei nr.114/1996 cu modificările şi completările ulterioare. În şedinţa din 22 iunie 2010, Comisia juridică a analizat propunerea legislativă şi a hotărât, cu unanimitate de voturi, să adopte un raport de respingere ;
- Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, prin adresa nr.L404 din 1 iunie 2010, a fost sesizată, în vederea întocmirii avizului, cu Propunerea legislativă privind reglementarea accesului autovehiculelor pe aeroporturi în zona de deservire a terminalelor de plecări. În şedinţa din 22 iunie 2010, Comisia juridică a analizat propunerea legislativă şi a hotărât, cu unanimitate de voturi, să adopte aviz negativ ;
· Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, prin adresa nr.L377 din 26 mai 2010, a fost sesizată, în vederea întocmirii avizului, cu Propunerea legislativă privind acordarea unor înlesniri fiscale. În şedinţa din 22 iunie 2010, Comisia juridică a analizat propunerea legislativă şi a hotărât, cu unanimitate de voturi, să adopte aviz negativ ;
- Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, prin adresa nr.L371 din 26 mai 2010, a fost sesizată, în vederea întocmirii avizului, cu Propunerea legislativă pentru modificarea art.13 alin.(3) lit.a) din Legea 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, iniţiator: Pop Virgil – deputat PNL. În şedinţa din 22 iunie 2010, Comisia juridică a analizat propunerea legislativă şi a hotărât, cu unanimitate de voturi, să adopte aviz favorabil ;
- Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, prin adresa nr.L325 din 18 mai 2010, a fost sesizată, în vederea întocmirii avizului, cu Proiectul de lege privind criza financiară şi insolvenţa unităţilor administrativ teritoriale, iniţiator: Guvernul României. În şedinţa din 22 iunie 2010, Comisia juridică a analizat proiectul de lege şi a hotărât, cu majoritate de voturi (două „abţineri” ale domnilor senatori Iulian Urban şi Daniel Augustin Humelnicu), să adopte aviz negativ.
Raport de activitate 21- 27 iunie 2010
Activitate teritoriu 21-27 iunie 2010 final
Aparitii in mass-media :






















