Prim-procurorul Carpen de la Buftea dă vina pe prieteni pentru traficul de interese

1Scris de Ana Maria Bujor in Curentul
Procurorul Nelu Carpen, şeful Parchetului Judecătoriei Buftea, arestat preventiv pentru corupţie, a pretins mită 8.000 de euro, prin avocata Claudia Gâlceavă, de la doi investigatori sub acoperire pentru a nu-i trimite în judecată, potrivit motivării magistraţilor CAB, cei care au decis arestarea preventivă a anchetatorului. Acesta din urmă ar fi pretins câte 4.000 de euro mită de la cei doi investigatori sub acoperire, pentru a le transmite indicaţii privind comportamentul pe care trebuie să-l aibă în faţa anchetatorilor, respectiv pentru infirmarea actului de trimitere în judecată a acestora şi administrarea frauduloasă a unor probe.
De asemenea, notează Curtea, prim-procurorul, împreună cu doi foşti poliţişti, Mihail Vişan şi Gheorghe Cojocaru, ar fi constituit un grup infracţional organizat în perioada iulie 2009 – martie 2010, anchetatorii stabilind că aceştia racolau persoane cercetate interesate să beneficieze de proceduri judiciare favorabile pentru care erau dispuşi să plătească bani. Iar printre cei care au făcut denunţuri penale împotriva prim-procurorului Parchetului Judecătoriei Buftea, Nelu Carpen (foto), se află şi o colegă a sa, Florentina Mirică, procuror la aceeaşi unitate de parchet, care l-ar fi denunţat pentru că i-a infirmat o soluţie, potrivit unor surse judiciare. În cadrul audierilor de ieri de la ÎCCJ, unde s-a dezbătut recursul la decizia emiterii mandatului de arestare, procurorul Carpen a susţinut că „nu are cei mai potriviţi prieteni“, sugerånd că aceştia ar fi făcut trafic de influenţă „pe seama funcţiei sale“.

75.000 de euro în şase luni

În ceea ce-l priveşte pe Adrian Richartt Zamfirachi, avocat în Baroul Bucureşti, procurorii susţin că împreună cu alte trei persoane au constituit un grup infracţional organizat, a cărui activitate s-a desfăşurat în perioada octombrie 2009 – martie 2010, în scopul comiterii unor infracţiuni de corupţie. Astfel că în perioada decembrie 2009 – februarie 2010, Zamfirachi ar fi pretins 15.000 de euro şi ar fi primit 11.000 de euro de la două persoane, lăsånd să se creadă că are influenţă asupra magistraţilor din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi ai Tribunalului Bucureşti, pentru a-i determina să pronunţe o hotăråre de punere în libertate a unei alte persoane, cercetată în stare de arest preventiv într-o cauză penală aflată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti. De asemenea, în perioada decembrie 2009 – martie 2010, Zamfirachi a pretins şi primit suma de aproximativ 45.000 de euro de la o persoană, lăsånd să se creadă că are influenţă asupra magistraţilor din cadrul Tribunalului Bucureşti şi ai Curţii de Apel Bucureşti, pentru a-i determina să pronunţe o hotăråre de punere în libertate a unei alte persoane arestate preventiv într-o cauză penală aflată pe rolul Tribunalului Bucureşti, precum şi pentru facilitarea aplicării unei pedepse mai blånde, au stabilit procurorii.

Lasati un raspuns

RECLAMA

Log in - Ilfovul nostru realizat de Three Slices Agentia de Marketing.